Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții “COMPLEX DE AGREMENT ACVATIC CAMPUL TINERETULUI – AFERENT COMPLEX SOCIO-CULTURAL-SPORTIV SI DE AGREMENT”, Municipiul Baia Mare, județul Maramureș

Baia Mare, Romania | MUNICIPIUL BAIA MARE
Julkaistu 4 viikkoa sitten | 8.10.2026 Alkuperäinen ilmoitus

Prezentul contract se încheie sub conditie suspensivă, conform art. 1169 și 1227 din Cod Civil,adică acesta va produce efecte între părti, numai dacă autoritatea contractantă va avea asigurate fondurile necesare pentru obiectivul de investiție prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație. Perioada pe parcursul careia se aplica clauza suspensiva este de 12 luni de la semnarea contractului. Ordinul de începere se poate emite în termen de maxim 12 luni sub sancțiunea rezilierii prezentului contract. În cazul neîndeplinirii conditiei suspensive, în termenul prevăzut de maxim 12 luni, respectiv în cazul în care autoritatea contractantă nu va avea asigurate fondurile necesare pentru obiectivul de investiție (contract de finanțare/buget local/buget de stat/alte surse de finanțare), indiferent de motive, prezentul contract se desfiinteaza cu efect retroactiv din chiar momentul incheierii acestuia, cu toate consecintele juridice ce decurg din aceasta situatie, iar autoritatea contractantă nu va fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu.

Autoritatea contractantă urmărește, prin prezenta procedură, să realizeze Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții “COMPLEX DE AGREMENT ACVATIC CAMPUL TINERETULUI – AFERENT COMPLEX SOCIO-CULTURAL-SPORTIV SI DE AGREMENT”, Municipiul Baia Mare, județul Maramureș.

Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor va fi de: 20 zile.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limită de depunere oferte

Anularea anunțului de atribuire publicat în SEAP este necesar în urma pronunțării:
- Deciziei Civile nr. 348/20.03.2026 dată de Curtea de Apel Cluj care admite în parte contestația formulată de MBS Group SRL în consecinţă anulează adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 64726/04.12.2025 şi raportul procedurii nr. 64722/04.12.2025, în partea care priveşte oferta Oberhauser Invest SRL - D.Kertesz Instal SRL - Avril SRL - Cartacon SRL - Revolution Corporate SRL.
- Sentinței Civile nr. 688/2026 de către Tribunalul Cluj care admite cererea de chemare în judecată formulată de MBS GROP SRL și dispune anularea contractului de proiectare și execuție nr. 6665/09.02.2026 încheiat între Municipiul Baia Mare și Asocierea Oberhauser Invest S.R.L.- D. Kertesz Instal S.R.L.- AVRIL S.R.L.- Revolution Corporate S.R.L. – Cartacon S.R.L., pentru obiectivul mai sus menționat, anunț de participare nr. CN1071762/05.08.2024, dispoziție care a rămas definitivă prin neatacare.
- în urma reevaluării și a aplicării deciziilor instanței, avem un alt câștigător cu care s-a semnat contractul nr. 49340 în data de 24.09.2026.

Ilmoitusnumero 697159-2026
Ilmoitusta kuvaavat CPV-Koodit Maa-, tie- ja vesirakennustöiden ja muiden rakennustöiden kokonais- tai osaurakat (45200000)
EUVL S 196/2026
Ilmoitustyyppi Lisätietoilmoitus
Aluekoodi
Osoitetiedot MUNICIPIUL BAIA MARE
Baia Mare
serviciul.achizitiipublice@baiamare.ro
https://ted.europa.eu/ro/notice/-/detail/697159-2026
Osoite, johon tarjoukset tai osallistumispyynnöt on lähetettävä
Liitteet
Lähde TED