Alimente necesare pentru beneficiarii Directiei de Asistenta Sociala Brasov.
Conform prevederilor art.221 alin.(1) lit e) și alin.(7) din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu completările și modificările ulterioare, modificarea contractului este nesubstantiala:- referatele de alimente prin care se comunică produsele și cantitățile de produse ce fac obiectul reofertării au fost întocmite ținându-se cont de un anumit număr de beneficiari ai Direcției de Asistență Socială Brașov, dar acest număr este fluctuant; - prețurile unitare ale produselor sunt ferme, nu pot fi și nu au fost modificate; - modificarea cantităților de produse (alimente), inclusiv a prețului final al contractului subsecvent nu constituie modificare substanțială, neîncadrându-se în circumstanţele specifice prevăzute la art. 221 alin.(7) din Legea nr. 98/2016, nefiind necesară derularea altei proceduri de achiziție, deoarece: a) modificarea cantităților de produse (alimente), inclusiv a prețului final al contractului subsecvent nu introduce nicio condiţie care, dacă ar fi fost inclusă în procedura de atribuire iniţială, ar fi permis selecția altui candidat decât cel selectat inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras şi alți participanți la procedura de atribuire; b) modificarea cantităților de produse (alimente), a prețului final al contractului sub-secvent nu schimbă echilibrul economic al contractului în favoarea contractantului; c) modificarea cantităților de produse (alimente), inclusiv a prețului final al contractului subsecvent nu extinde obiectul contractului inițial; d) contractantul iniţial din contractul subsecvent nu este înlocuit. Ținând cont de adresele înregistrate sub nr. 52/76549/(RI13)2746 din 04.08.2026 și nr. 52/76535/(RI13)2745 din 04.08.2026 transmise Serviciului Achiziții Publice, Aprovizionare de către Serviciul Activități Conexe Centrelor de Servicii Sociale din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov, prin care se comunică situația cu cantitățile de alimente și prețul final pentru contractul subsecvent înregistrat sub nr. 52/36033/(RI23)1026 din 08.04.2026 încheiat în baza acordului – cadru nr. 52/25784/(RI23)662 din 13.03.2026 cu SC C&M ARTIC IMPORT-EXPORT SRL, s-a impus modificarea acestui contract subsecvent.
| Ilmoitusnumero | 606918-2026 |
|---|---|
| Ilmoitusta kuvaavat CPV-Koodit | Vasikanliha (15111200) |
| EUVL S | 170/2026 |
| Ilmoitustyyppi | Lisätietoilmoitus |
| Aluekoodi | |
| Osoitetiedot |
DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA BRASOV Brasov dasbv@dasbv.ro https://ted.europa.eu/ro/notice/-/detail/606918-2026 |
| Osoite, johon tarjoukset tai osallistumispyynnöt on lähetettävä | |
| Liitteet | |
| Lähde | TED |