Proiectul Centrul Cultural European Favorit își propune realizarea unui obiect reprezentativ pentru zonă, având în vedere că de-a lungul timpului Cinema Favorit a căpătat o anumită notorietate. Volumul trebuie sa aibă personalitate, valoare de “icon” pentru zonă, să reprezinte un centru cultural pentru cartierul Drumul Taberei.
Clădirea rezultată în urma consolidării, extinderii și modernizării va reprezenta un punct de reper atât la nivelul zonei cât şi la nivel urban.
Obiectivul proiectului este realizarea unui spațiu cultural destinat tinerilor, în scopul stimulării aptitudinilor creatoare, în scopul dezvoltării și valorificării unei relații directe între limbaje și mijloace artistice diferite. În același timp, se urmărește promovarea identităților culturale în context european și a formelor de comunicare între public și artist.
Precizăm că în cadrul procedurii au fost incluse și Dotările care se regăsesc în Lista dotări (extras lista cantitati rest de executat), fiind vorba de echipamente care vor fi confecționate odată cu construcția, obiecte ”built-in”, deci trebuie realizate conform proiectului și simultan cu construirea acestuia.
Durata de execuție a lucrărilor se prelungește cu 17 luni, până la data de 24.12.2026, conform Graficului general fizic și valoric de eșalonare lucrări anexat la actul adițional.
| Ilmoitusnumero | 697881-2025 |
|---|---|
| Ilmoitusta kuvaavat CPV-Koodit | Taide- ja kulttuurirakennusten rakennustyöt (45212300) |
| EUVL S | 203/2025 |
| Ilmoitustyyppi | Lisätietoilmoitus |
| Aluekoodi | |
| Osoitetiedot |
SECTORUL 6 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI Bucuresti achizitii@primarie6.ro https://ted.europa.eu/ro/notice/-/detail/697881-2025 |
| Osoite, johon tarjoukset tai osallistumispyynnöt on lähetettävä | |
| Liitteet | |
| Lähde | TED |